Multe banci doljene sustin ca dintre creditele acordate cele mai bune sunt acelea garantate cu ipoteca pentru ca oamenii se comporta bine in relatia cu banca atunci cand au casa pusa gaj.
Persoanele cu credite ipotecare sau imprumuturi de nevoi personale garantate cu ipoteca fac tot posibilul sa-si achite ratele bancare. In acelasi timp daca un astfel de debitor nu mai poate sa plateasca rata banca incearca sa-l refinanteze si nu il executa silit. Mai multe banci mari din Craiova au aratat ca imprumuturile ipotecare sunt cele mai sigure si cu cea mai mica rata a esecurilor. Cel putin asa stau lucrurile la creditele pentru persoanele fizice. Reprezentantul BRD pentru relatia cu presa Traian Traicu a declarat pentru GdS ca "in general creditele ipotecare sunt mai bine rambursate. Noi nu avem probleme deosebite cu restantierii". La Raiffeisen Bank nu au existat executari silite la creditele garantate cu ipoteca nici in 2008 si nici anul acesta. "In general comportamentul persoanelor care au credit ipotecar este diferit de al celor care au credite de nevoi personale. Cei care si-au pus casa garantie la banca de regula isi platesc intotdeauna rata la timp si trateaza cu seriozitate situatia. Acelasi lucru se observa si la creditele de nevoi personale garantate cu ipoteca" a spus un specialist din cadrul bancii. BCR nu a raspuns clar daca are sau nu apartamente executate silit pentru neplata creditului ipotecar. In schimb a dat de inteles ca nu vrea sa se ajunga la executarea casei: "Scopul BCR este sa isi ajute clientii sa nu ajunga sa isi piarda locuinta". Inca o banca din Craiova spune ca nu a avut nici un credit ipotecar neperformant in ultimii ani. Un reprezentant al institutiei a declarat ca "persoanele cu imprumuturi garantate cu ipoteca sunt bun-platnice". Pe de alta parte intentia bancii nu este aceea de a executa silit debitorul pentru ca pe o piata imobiliara in care tranzactiile se numara pe degete cu greu se va gasi un cumparator pentru apartamentul scos la licitatie.
Inca isi permit achitarea ratelor
Analistii sunt de parere ca imprumutatii inca isi permit sa achite ratele la creditele garantate cu ipoteca. Radu Soviani realizator la The Money Channel prezent ieri in redactia GdS este de parere ca acest comportament al populatiei are doua aspecte: populatia a dat avansuri mari la credite si a cumparat cand piata era mai jos si nu atinsese cotele maximale de anul trecut. "La noi situatia ipotecarelor nu este la fel de grava ca in alte tari pentru ca pana in 2007 se achita un avans de 40% la contractarea creditului deci suma imprumutata a fost mai mica decat valoarea apartamentului. Acest lucru a presupus un efort financiar mai mic din partea persoanei care se imprumuta si o expunere a veniturilor mai mica raportata la rata" a spus Soviani. Analistul economic a adaugat ca putini au contractat credite ipotecare in 2008 cand a fost varful maxim al preturilor la imobiliare ceea ce arata ca din nou presiunea financiara nu este prea mare pe debitor.