Letonia trebuie sa ajunga la un acord cu privire la reduceri de buget si sa obtina permisiunea de a-si adanci deficitul bugetar de la toti creditorii sai internationali, sau risca sa ramana fara bani in iunie, a avertizat luni premierul desemnat. In conformitate cu un pachet de sustinere de 7,5 miliarde euro obtinut anul trecut de la o serie de creditori internationali, in frunte cu Fondul Monetar International (FMI), Letonia urma sa isi mentina deficitul bugetar sub 5% din produsul intern brut (PIB) anul acesta. Insa noul guvern vrea extinderea deficitului pana la 7% din PIB. "Toti creditorii internationali trebuie sa fie de acord (cu majorarea deficitului bugetar)", a declarat premierul desemnat Valdis Dombrovskis (foto), citat de agentia baltica de stiri BNS, dupa o intalnire cu partidele care vor sa se alature noului guvern. "Nu putem ajunge intr-o situatie in care o institutie de creditare sa fie de acord, iar alta sa se opuna. Avem nevoie de un acord cu FMI si cu Comisia Europeana", a spus premierul desemnat al Letoniei, referindu-se la principalele entitati ce au acordat pachetul de solvare de 7,5 miliarde euro.