Romgaz a realizat anul trecut o productie de 5,850 miliarde metri cubi gaze, in scadere cu 0,75% fata de productia de gaze din 2007, de 5,894 miliarde mc gaze. De asemenea, compania estimeaza pentru 2009 o productie de 5,770 miliarde metri cubi gaze, in scadere cu 1,27% fata de productia de anul trecut, au mai mentionat reprezentantii companiei. Al doilea mare producator de gaze naturale din tara, Petrom, a inregistrat anul trecut o productie in scadere cu 3% fata de anul anterior, de 5,553 miliarde metri cubi, din cauza limitarilor din reteaua de transport a gazelor, a intreruperilor temporare a activitatilor unor consumatori industriali, dar si din cauza numarului mic de sonde noi sapate. Romgaz si Petrom produc anual cumulat aproximativ doua treimi din necesarul de gaze al tarii.