100.000 de proprietari nu vor putea primi restituiri in natura
Realitatea Romaneasca
Luni, 19 Septembrie 2005
475
Executivul a aprobat metodologia de stabilire si acordare a despagubirilor pentru fostii proprietari carora nu le mai pot fi restituite proprietatile in natura, potrivit BBC.
Principiul de baza este acordarea unor despagubiri juste, evaluate de experti independenti, potrivit valorii de piata. Cabinetul Tariceanu a decis infiintarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, institutie care va analiza toate hotararile anterioare, impreuna cu documentele care descriu situatia juridica a imobilului revendicat si va stabili valoarea actiunilor la fondul Proprietatea pe care le va primi fiecare fost proprietar.
De asemenea, vor fi despagubiti prin fondul Proprietatea si fostii asociati sau actionari ai societatilor nationalizate ori mostenitorii lor.
Autoritatile au anuntat ca numarul cererilor de retrocedare de proprietati este de 210.000, dar estimeaza ca 100.000 dintre ele nu vor putea fi restituite in natura fostilor proprietari. (D.E.)