Membrii Asociatiei de Leasing si Servicii Financiare NeBancare (ALB) au semnat in primul trimestru contracte in valoare totala de 361,8 milioane de euro, cu 63% mai mult decat in perioada similara a anului trecut, potrivit Mediafax. Cresterea s-a datorat in principal dezvoltarii leasingului de echipamente si a leasingului imobiliar, segmente ce vor avea o evolutie tot mai buna in perioada urmatoare. ALB vizeaza pentru finele anului un nivel al valorii contractelor de 1,4 de miliarde de euro, aferent unei cote de 60% din totalul pietei de leasing, estimata la 2,3 miliarde de euro.
Sectorul transporturilor detine cea mai mare pondere in portofoliul membrilor ALB, reprezentand 64% din totalul finantarilor.
De asemenea, din totalul autovehiculelor finantate, autoturismele ocupa 46% (107 milioane de euro), urmate de vehicule comerciale grele - 27% (62 de milioane de euro) si vehicule comerciale usoare - 24% (55 de milioane de euro). (D.E.)