Bancile mici din Oradea au sistat acordarea de credite ipotecare persoanelor fizice. Institutiile bancare pe care le-am vizitat ieri au motivat aceasta masura spunand ca asa sunt ordinele de la sediile centrale sau ca cei care vor sa acceseze un astfel de credit vor trebui sa mai astepte pana cand sefii lor le vor comunica noile grile si conditii de creditare.
In aceasta situatie se prezinta Leumi Bank, Marfin Bank s.a.
Restul bancilor de pe piata impun conditii drastice si prezinta dobanzi majorate.
Criza de lichiditati afecteaza toate bancile din regiune, nu numai din Oradea, si va conduce, cu siguranta, la un declin accentuat al creditarii.
"Vom vedea o scadere importanta pe partea de creditare in urmatoarele trei luni, urmata de o perioada de ajustare, insa cu un nivel de crestere sub cel de 20-30% cu care eram obisnuiti. Cred ca avansul se va situa la 10-20%. Sincer nu vad lichiditatea ca principala problema in 2009. Sunt mai ingrijorat privind administrarea potrivita a posibilei cresteri a riscului de credit", ne-a declarat unul dintre reprezentantii bancilor cu care am stat de vorba.