Se pare ca guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a avut inca o data dreptate. El ne spunea de curand ca in privinta creditelor in lei mai trebuie sa asteptam un pic. Isarescu prevedea o scadere majora a dobanzilor la creditele in lei spre sfarsitul acestui an, valorile acestora urmand sa se apropie de cele practicate pentru imprumuturile in valuta. Reactia bancilor in acest sens a fost chiar mai rapida decat previziunile sefului Bancii centrale.
Imediat dupa ce au intrat in vigoare noile norme ale BNR privind restrictionarea creditelor in valuta, trei banci, CEC, HVB si ABN AMRO, si-au transformat oferta in una foarte atractiva in ceea ce priveste creditele in lei. Asta dupa ce, chiar de saptamana trecuta, Finansbank a scazut dobanzile la creditele in lei si le-a apropiat de valoarea celor pentru imprumuturile in valuta.
Astfel, potrivit Ghiseului Bancar, noile dobanzi la imprumuturile in lei au ajuns la nivelul celor in valuta, chiar si sub acestea, iar perioada de creditare a crescut.
ABN AMRO scade dobanda la creditele pentru uz personal in lei la 11,5% fata de 11% la creditele in euro si creste perioada de creditare de la 5 la 6 ani. CEC reduce dobanzile la toate creditele in lei, fixe sau variabile, cele pentru locuinta ajungand sub 10 procente, iar HVB a adus toate dobanzile la creditele in lei, inclusiv cele de nevoi personale, la 10%. Reamintim ca saptamana trecuta Finansbank a anuntat ca scade pana la 12,9% dobanda pentru creditele de nevoi personale in lei, in timp ce BRD a redus inca de la inceputul lunii dobanda la creditele de nevoi personale la 10,9%. Volksbank are o dobanda de 9% la acelasi tip de credit personal, garantat cu o ipoteca.

Bancherii au inca neclaritati privind normele BNR

In timp ce unele banci incearca sa se adapteze noilor restrictii impuse de BNR, Asociatia Romana a Bancilor (ARB) va transmite Bancii Nationale a Romaniei (BNR) o lista cu prevederi considerate neclare la aplicarea noilor norme de creditare in valuta. Potrivit Mediafax, ARB va propune Consiliului de Administratie al BNR organizarea unei dezbateri pe tema creditului in valuta, nemultumita de faptul ca Banca centrala a respins propunerea inaintata de bancheri ca varianta la normele publicate recent.
La inceputul lui septembrie, ARB a solicitat BNR sa renunte la masurile anuntate pentru limitarea creditului in valuta si a propus introducerea unui plafon maximal de crestere pentru finantarile in devize straine.

Dobanzi la credite de nevoi personale fara garantii imobiliare

BCR: 16,5% fixa; 18,5% variabila (perioada: maximum 10 ani)
BRD: 15% fixa; 22% variabila (perioada: maximum 5 ani)
Finansbank: 13,9% variabila (perioada: maximum 5 ani)
ABN AMRO: 11,5% (perioada: maximum 5 ani)
Banca Romaneasca: 18,5% variabila (perioada: maximum 5 ani)
HVB: 10,95% variabila (+ un punct daca salariul beneficiarului nu se varsa intr-un cont al bancii), perioada: maximum 5 ani.