Creantele dintre firme se vor putea vinde prin Bursa Romana de Marfuri
Realitatea Romaneasca
Marti, 11 Aprilie 2006
759
Datoriile unor firme catre altele vor putea fi vandute prin intermediul Bursei Romane de Marfuri (BRM), desigur la un pret mai mic decat valoarea lor nominala, diferenta urmand sa fie deductibila fiscal. Cu alte cuvinte, acea societate care a emis factura va putea sa o vanda prin ringul organizat de BRM. Diferenta dintre valoarea nominala a facturii si cea recuperata va fi deductibila la calculul impozitului pe profit, explica oficialii BRM.
Noul sistem de tranzactionare a creantelor prin BRM ar putea fi discutat chiar la sedinta de Guvern de astazi, a declarat Oana Spinciu, director al Departamentului de Legislatie si Dezvoltare al BRM. Potrivit acesteia, functionarea pietei va permite eliminarea blocajelor financiare din economie, intrucat creantele vor putea fi transformate in lichiditati in circa trei zile de la cesionare.
Pe termen lung, autoritatile au in vedere si tranzactionarea creantelor bugetare.
Proiectul de lege privind infiintarea pietei creantelor a fost elaborat de Ministerul Finantelor Publice in colaborare cu BRM.
Secretarul de stat in Ministerul Finantelor Catalin Doica a declarat la inceputul lunii trecute ca vor fi tranzactionate creantele comerciale reprezentand maximum 20% din portofoliul creantelor detinute, mai vechi de un an.
In prima faza vor fi tranzactionate numai creantele comerciale, nu si cele bugetare, acestea urmand sa fie listate dupa perfectionarea sistemului de administrare.
Doica a estimat ca listarea crentelor la Bursa de Marfuri ar putea fi realizata in termen de maximum doua luni de la data adoptarii legii. Ringul de tranzactionare a afacerilor se afla printre principalele proiecte ale BRM pentru mediul de afaceri din Romania, alaturi de ringul de tranzactionare a cerealelor si de cel al produselor energetice.
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
759
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
759
TVR
Luni, 3 Februarie 2025
759
Antena3
Luni, 3 Februarie 2025
759