Compania Electroputere Craiova vrea sa treaca in acest an pe profit, dupa ce anul trecut a ratat aceasta tinta, inregistrand pierderi de 35 de milioane de lei.
Pentru aceasta, isi mareste cifra de afaceri cu 19%, atingand suma de 211,2 milioane de lei. Anul trecut, a avut o cifra de afaceri de 177,2 milioane de lei. Electroputere Craiova a tot inregistrat pierderi pe parcursul mai multor ani consecutivi. In momentul de fata, societatea din Banie este una dintre cele mai mari ramase in portofoliul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Desi incercarile de a o privatiza au esuat, societatea producatoare de locomotive, transformatoare si motoare electrice este curtata in continuare de companii ca Bombardier, DAB, Althom si Atech. Dintre acestea, doar austriecii de la Atech vor sa preia integral societatea craioveana. (M.H.)