Finantari de 12,2 milioane de euro pentru IMM-uri
Realitatea Bihoreana
Vineri, 27 Aprilie 2007
628
Cele mai mari finantari nerambursabile destinate firmelor mici si mijlocii, in valoare de 12,2 milioane de euro, vor fi acordate de Agentia Nationala pentru IMM-uri incepand cu luna mai. Este vorba de alte doua programe, din totalul de 13, destinate IMM si finantate de la bugetul de stat. Cel mai mare buget apartine programului de sustinere a investitiilor realizate de firmele nou-infiintate, printre care si microintreprinderi, si a investitiilor de modernizare/retehnologizare, pentru acestea fiind alocata suma-record de 40 de milioane de lei, mai bine de 11,8 milioane de euro.
Cel de-al doilea program se numeste START si urmareste dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului acestora la finantare. De aceasta data, bugetul este mult mai mic, respectiv 1,3 milioane de lei, peste 380.000 de euro. Potrivit datelor furnizare de ANIMM cele doua programe vor fi publicate in Monitorul Oficial pana la sfarsitul lunii aprilie, prilej cu care cei interesati vor afla conditiile de accesare a acestor fonduri, documentatia necesara, precum si data de la care vor fi primite dosarele. Tot in cursul lunii mai, vor mai fi demarate alte trei programe, singurele ramase din totalul de 13 derulate prin intermediul ANIMMC si finantate de la bugetul de stat. Bugetul total pentru toate cele 13 programe este de 75 de milioane de lei, pentru cele opt aflate in derulare fiind alocate 29,4 milioane de lei, alte 41,3 milioane mergand spre cele doua programe aflate pe punctul de a fi demarate, iar pentru ultimele trei programe fiind alocate 4,3 milioane de lei (1,265 milioane de euro). Modalitatea de depunere a dosarelor va fi tot in sistemul unic electronic.
Programul privind cresterea competitivitatii IMM-urilor prin implementarea si certificarea sistemelor calitatii a fost accesat de 882 de firme, iar bugetul permite finantarea a 90 de firme. La programul de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata, numarul dosarelor depuse este de 1.307, in timp ce bugetul include doar 200 de firme.
Pentru programul de sustinerea a mestesugurilor si artizanatului au fost depuse 119 solicitari, fata de 75 cat permite bugetul. De precizat ca dosarele se primesc in continuare, desi sansele de accesare a unor fonduri nerambursabile sunt minime, iar verdictul final va fi dat dupa analiza documentatiei.
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
628
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
628
TVR
Luni, 3 Februarie 2025
628
Antena3
Luni, 3 Februarie 2025
628