Jumatate dintre brutarii vor fi inchise de la 1 octombrie
Realitatea Romaneasca
Marti, 26 Septembrie 2006
563
De la 1 octombrie, brutariile care nu respecta normele europene vor fi inchise. Masura va fi aplicata in cazul a jumatate dintre acestea, a declarat Aurel Popescu, presedintele Rompan (Patronatul Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase). Din totalul de 8.300 de brutarii existente in prezent, mai mult de jumatate nu respecta normele igienico-sanitare impuse de legislatia europeana. Popescu sustine ca a solicitat Autoritatii Nationale Sanitar -Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) sa demareze controale, incepand cu 1 octombrie, cand vor intra in vigoare normele europene. Pentru a fi in conformitate cu aceste norme, trebuie sa se asigure curatenia in spatiul de comercializare a painii, dar si a masinilor care transporta marfa sau a navetelor de depozitare.
De asemenea, painea trebuie sa fie delimitata clar de impuritati. In ceea ce-i priveste pe salariatii din brutarii, acestia trebuie sa respecte cu strictete normele de igiena, si pentru asta agentul economic trebuie sa asigure vestiar si dus pentru angajati. (S.N.)