Legea achizitiilor publice, modificata saptamana viitoare
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 12 Septembrie 2007
739
Guvernul va modifica saptamana viitoare Legea achizitiilor publice, iar schimbarile vizeaza in principal reducerea termenelor, inclusiv cele legate de solutionarea contestatiilor.
"Vom umbla la reducerea termenelor, precum si la prevederile care privesc contestatiile. Dorim sa nu se mai taraganeze licitatiile din cauza termenelor si contestatiilor", a declarat miercuri Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely.
Potrivit ministrului, perioada de depunere a dosarelor va fi redusa de la 52 de zile la 24 de zile de la publicarea caietului de sarcini.
In plus, vor fi acceptate doar contestatiile la caietul de sarcini, in termen de zece zile de la publicarea documentului, a aratat oficialul.
Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice va avea dreptul sa solicite in instanta anularea contractelor de achizitie publica despre care exista date ca au fost acordate prin licitatii nelegale, fara respectarea normelor de atribuire.
Limita valorii contractului pentru care se poate utiliza procedura cererii de oferta va fi majorata de la 40.000 de euro la 75.000 euro, iar perioada de anunt pentru licitatie va fi redusa de la 23 la 10 zile, conform proiectului.
Presedintele Consiliului National pentru Solutionarea Contestatiilor, Mihai Prisacariu, a anuntat atunci ca intentioneaza sa dubleze numarul completelor de consilieri care analizeaza contestatiile formulate in cazul licitatiilor publice, astfel incat perioada de solutionare a cazurilor sa fie redusa la maximum 30 de zile.
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
739
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
739
TVR
Luni, 3 Februarie 2025
739
Antena3
Luni, 3 Februarie 2025
739