Mocanita de la Moldovita, obiectiv turistic la mare cautare in Occident, a fost repusa in functiune la sfarsitul saptamanii trecute dupa mai multi ani de inactivitate. Acum mai bine de un deceniu, trenuletul aducea la Moldovita, saptamanal, sute de turisti de pe aproape toate continentele, ne informeaza “Monitorul de Suceava“. Locomotiva cu aburi si vagoanele au fost aduse cu camionul din Ardeal, costul total al investitiei, inclusiv pentru refacerea liniei, ridicandu-se la peste 100.000 de dolari. Potrivit sursei citate, repunerea in functiune a mocanitei, ce-i drept pe un traseu mult mai scurt decat cel care exista pana in 2003, anul inchiderii definitive a liniei, a fost posibila ca urmare a unei investitii substantiale facute de un austriac stabilit in Romania, care este de altfel si administratorul de Calea Ferata Ingusta de la Brad. Dupa ce trenul a fost sfintit de un sobor de preoti, un impiegat de miscare a dat semnalul plecarii: “Poftiti in vagoane, nu stati pe tampoane!“. (D.E.)