Termenele de depunere pentru primele proiecte care acceseaza Fondurile Structurale sunt intarziate de autoritatile de la Bucuresti care nu au finalizat inca etapa de programare, anunta siteul Euractiv, care citeaza saptamanalul online al Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti. Etapele care mai trebuie parcurse pentru a se putea depune proiecte pentru Fondurile Structurale implica depunerea pana la sfarsitul lui ianuarie 2007 a Cadrului Strategic National de Referinta si Programelor Operationale. Urmeaza apoi analiza si aprobarea acestor documente de catre Comisie. Nu este obligatoriu insa ca Programele operationale sa fie aprobate simultan. Procesul poate dura maximum 4 luni, conform regulamentelor europene.
In termen de o luna de la aprobarea programelor operationale, Comisia va vira din Fondurile Structurale in Fondul National al Romaniei prima transa de bani. Aceasta este in valoare de 22,5% din contributia comunitara la fiecare Program operational. (D.E.)