Bugetul alocat in acest an Galatiului, care va fi supus aprobarii Consiliului Local, va fi mai sarac fata de cel alocat pentru anul 2006, a declarat primarul Dumitru Nicolae. "Vom avea un buget mai mic decit anul trecut, respectiv de aproximativ 400 milioane de lei, ceea ce inseamna 100 milioane de euro", a precizat edilul sef al urbei. Potrivit aceleiasi surse, proiectul de buget va fi supus aprobarii Consiliului Local in data de 14 februarie si va prevede suma de 291. 000 de lei pentru echilibrarea acestuia, in timp ce 108.000 de lei vor fi destinati pentru plata salariilor cadrelor didactice, plata salariului minim garantat si a salariilor persoanelor cu handicap.

“In urmatoarele 25 de zile vom avea doua sedinte de Consiliu Local, una in luna ianuarie, pe a carei ordine de zi se afla schimbarea statutului SADP de la autofinantare la subventionare si acordarea abonamentelor de transport gratuite pentru asistati”, a mai precizat edilul sef al urbei. Potrivit aceleiasi surse, proiectul de buget este afisat pe site-ul Primariei, existind astfel posibilitatea ca orice cetatean sa exprime un punct de vedere pe aceasta tema.