Firmele mici si mijlocii, motorul economiei românesti, nu au fonduri necesare pentru cofinantarea proiectelor structurale. Nevoile sunt de cel putin sase miliarde de euro, iar posibilitatile, de doar 2,5 miliarde de euro. Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) din România, a declarat recent ca tara noastra nu are capacitatea de garantare a creditelor aferente cofinantarii proiectelor structurale finantate din fonduri UE.Acesta a spus ca, daca jumatate din IMM-urile românesti ar accesa fondurile structurale, necesarul de garantii pentru creditele aferente cofinantarii s-ar ridica la circa sase miliarde de euro, iar capacitatea totala de garantare în România este de maximum 2,5 miliarde de euro. Saramet a spus ca o solutie ar fi modificarea sistemului actual de garantii.La rândul sau, Nicolae Danila, presedintele BCR, estimeaza ca suma pe care bancile o vor aloca pentru cofinantarea proiectelor se poate ridica la aproximativ cinci miliarde de euro pâna în anul 2013. Patronii sunt nemultumiti de guvernantiReprezentantii patronali ai întreprinderilor mici si mijlocii sunt de parere ca statul trebuia sa creeze pâna acum mai multe instrumente prin care sa ajute firmele cu bani de cofinantari. „Pe lânga FNGC, ar fi trebuit create fonduri regionale si locale, la care, alaturi de stat si autoritatile publice, sa participe si firmele private. Or sa vina fondurile structurale si oamenii trebuie sa se duca la banci ca sa ia credite de cofinantare. În al doilea rând, acum nu se mai dau avansuri. Trebuie sa faci totul pe banii tai, dupa care ti se deconteaza. Banca îti cere garantii mult mai mari în raport cu creditele solicitate. Tocmai de aceea spun ca ar fi trebuit înfiintate mai multe fonduri de garantare a creditelor“, a declarat Valentin Cristea, vicepresedintele Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România. Acesta mai crede ca, din cauza instabilitatii politice, ministerele de resort au fost mai putin preocupate sa creeze facilitati pentru atragerea banilor europeni. „S-a întârziat venirea banilor. De aceea, cred ca trebuie înfiintate cât mai repede aceste fonduri“, a concluzionat vicepresedintele CNIPMMR. Alta idee ar fi modificarea conditiilor de creditare, însa ramâne de vazut daca BNR ar fi de acord cu schimbari în acest sens.