Beneficiarii fondurilor Sapard sunt nevoiti sa dea banii inapoi. Si asta pentru ca seceta a stricat planurile celor mai multi dintre ei. Astfel, potrivit site-ului Realitatea Tv, peste 100 de persoane care au accesat fonduri europene au solicitat rezilierea contractelor pentru ca nu au mai putut face fata cheltuielilor de finalizare a lucrarilor. De altfel, de la inceputul anului, doar 43% din suma alocata pentru 2007 a ajuns la beneficiari. Agentia Sapard a facut plati de 163 de milioane de euro, adica doar 43% din cele 376 de milioane de euro alocate pentru 2007. De vina sunt temperaturile extrem de ridicate care au dat peste cap planurile beneficiarilor Sapard, dar si lipsa fortei de munca. Reprezentantii Agentiei se arata insa optimisti. Ei se asteapta ca din septembrie, volumul cererii de plata sa creasca. Valoarea proiectelor depuse in cadrul programului Sapard pentru accesarea fondurilor europene a depasit 1,5 miliarde de euro. (D.E.)