Zona euro a intrat oficial in recesiune, pentru prima data de la introducerea monedei unice, dupa o scadere de 0,2% a Produsului Intern Brut (PIB) in trimestrul al treilea, precedata de un declin in acelasi ritm in perioada aprilie-iunie, potrivit datelor prezentate, joi, de Eurostat. Economia Uniunii Europene, formata din cele 15 tari din zona euro si 12 state care nu au adoptat moneda unica, s-a contractat cu 0,2% in perioada iulie-septembrie, dupa ce a stagnat in trimestrul al doilea. Fata de perioada similara a anului trecut, PIB al UE a urcat cu 0,8% in trimestrul al treilea, iar economia zonei euro a crescut cu 0,6%, dupa avansuri de 1,7%, respectiv 1,4% in trimestrul al doilea, precizeaza Biroul de Statistica al Comisiei Europene. Scaderea economica a zonei euro din intervalul iulie-septembrie, si implicit intrarea oficiala in recesiune a grupului de 15 state, au fost cauzate, in principal, de un declin de 0,6% al investitiilor, in timp ce cheltuielile de consum au stagnat.